Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iunie 2010

A venit vara!!!

Sfârșitul de săptămână a fost tare aglomerat, dar îl slăvim pe Dumnezeu pentru tot ce a fost. Sâmbătă, aproape mai toată ziua, am fost la Biserica ”Speranța” de pe Nicolae Bălcescu la un campionat de tenis. Am avut un timp binecuvântat împreună cu tinerii care au fost prezenți. O parte din ei i-am văzut pentru prima dată, cu alții suntem deja familiarizați. Momentul cel mai deosebit a fost nu decernarea premiilor, ci hrana din Cuvântul Domnului. Am încercat să le prezint tinerilor cum se pot apropia de Dumnezeu. Am înțeles printre altele, din cartea înțeleptului Solomon (Eclesiastul 11:9) că fiecare tânăr poate să se bucure de viață, să umble ”cu privirea”, însă să nu uite că pentru viața lui va răspunde înaintea Creatorului. Dumnezeu nu este costisitor, El ne învață cum trebuie să trăim în așa fel încât să-i aducem slavă. Ne rugăm Domnului să-i cerceteze pe tinerii care au participat în așa fel încât Cristos Isus să locuiască în viața lor. Fiți binecuvântați!!!

Read Full Post »